sâmbătă, 2 aprilie 2011

Mai presus de mine - Beyond me


Mai presus de mine[sub] from Anti Iluzii on Vimeo.


Un documentar ce pune în dezbatere reîncarnarea şi purificarea spirituală prin meditaţie, combate teoria darwinistă a evoluţiei şi critică incapacitatea psihiatriei materialiste de a rezolva problemele spirituale umane. În plus, aminteşte de opera renumitului dr. Ian Stevenson, ca demonstraţie ştiinţifică a reîncarnării. Memoriile spontane ale unui copil din viaţa trecută pot fi investigate utilizând protocoale ştiinţifice foarte stricte şi, ca atare, dificil de combătut. Se colectează metodic declaraţiile copilului privind viaţa anterioară, apoi se identifică persoana decedată despre care vorbeşte copilul şi se verifică faptele care se potrivesc cu amintirile copilului. Procedând astfel, dr. Stevenson a reuşit chiar să identifice semne din naştere sau defecte congenitale ce corespundeau cu răni sau cicatrice ale decedatului, toate certificate prin înregistrări medicale. După cum spune un savant în film, numai un om iraţional ar putea respinge asemenea dovezi incontestabile. Este prezentat şi un caz foarte recent al unui copil cu amintiri vii ale penultimei vieţi şi morţi.

"Mai presus de mine - Reîncarnare şi purificare spirituală"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu