luni, 29 noiembrie 2010

ULTIMA SCRISOARE - Florian PITTIS




Ireversibil s-a-ncheiat povestea
Si nici nu stiu de ai sa mai citesti
Din intamplare randurile-acestea
In care-as vrea sa fii ce nu mai esti.
N-am sa strivesc eu visul sub picioare, 
N-am sa patez cu vorbe ce mi-i drag.
As fi putut sa spun : « Esti ca oricare” ...
Dar nu vreau in noroaie sa ma bag.
De-ar fi mocirla-n jurul tau cat haul, 
Tu vei ramane nufarul de nea
Ce-l oglindeste beat de pofte taul, 
Ce-l tine candid amintirea mea.
Vei fi acolo vesnic ne-ntinata, 
Te voi iubi mereu fara cuvant, 
Si lumea n-o sa stie niciodata
De ce nu pot mai mult femei sa cant.
Acolo, sub lumina de mister, 
Scaldata-n apa visurilor lina, 
Vei sta iubita ca-ntr-un colt de cer
O stea de seara blanda si senina.
Si cand viata va fi rea cu tine, 
Cand au sa te improaste cu noroi, 
Tu fugi in lumea visului la mine, 
Vom fi atuncea singuri amandoi.
Cu lacrimi voi spala eu orice pata, 
Cu versuri nemai scrise te magai.
In dulcea lor cadenta leganata, 
Te vei simti ca-n visul cel dintai.
Iar de va fi (cum simt mereu de-o vreme)
Sa plec de-aicea de la voi curand, 
Cand glasul tau vreodat-o sa ma cheme, 
Voi reveni la tine din mormant.
Si dac-ar fi sa nu se poata trece
Pe veci pecetluitele hotare
M-as zbate-ngrozitor in tarna rece, 
Plangand in noaptea mare, tot mai mare.