joi, 30 iunie 2011

marți, 28 iunie 2011

Banii ca datorie - Promisiuni dezvaluite



În jurul banilor se învârte întreaga societate de astăzi şi fără ei, sistemul aşa cum îl ştim noi, ar claca. De aceea, bancherii, oamenii monopol, dictează tot ceea ce se întâmplă în lumea de azi. Cu toate astea prea puţini cunosc ce sunt banii cu adevărat, cine îi creează, pe ce bază, cum de sunt tot mai mulţi şi mai mulţi, şi până când se poate umfla acest balon financiar.
Banii sunt doar un simbol si nimic mai mult,banii au valoare atata timp cat sunt folositi 

si acceptati ca piesa de schimb.





Elita ocultă nu este o cauză primară, deoarece şi ea este la rândul ei un simptom al unei disfuncţionalităţi mai profunde, al unui separatism egotic de lume. Cât timp omenirea va rămâne ancorată în ego (menţinându-se în lăcomie, frici, dorinţă de putere, sentiment de separare de lume şi ceilalţi oameni), cât timp oamenii vor considera că sunt doar aceste corpuri, aceste complexe corp-minte, mai exact, uitând adevarata lor identitate, aceste societăţi oculte, aceşti bancheri lipsiţi de suflet şi de scrupule vor continua să existe, într-o formă sau alta. Orice formă va îmbrăca sistemul şi oricât de perfecte ar fi legiile, fără nişte oameni profund revoluţionaţi în interior, lumea nu se va schimba. Mereu va exista o portiţă de a şunta orice sistem, de a face nelegiuriri, de a perpetua mizeria şi nedreptatea.
Vizitati site-ul: http://fymaaa.blogspot.com/ .Vizionare placuta!



duminică, 26 iunie 2011

sâmbătă, 25 iunie 2011

Gandeste



"Spuneam cat de important este sa aducem in mintea umana, o revolutie radicala. Criza este una a constiintei. O criza care nu mai poate accepta vechile norme, vechile tipare, traditiile stravechi. Si, considerand ceea ce este lumea acum, cu toata mizeria, conflictul, brutalitatea distructiva, agresiunea, si asa mai departe... omul este la fel cum a fost. Este inca brutal, violent, agresiv, lacom, competitiv. Si, a construit o societate dupa aceste trasaturi. 

G_andeste
A_nalizeaza
N_U nega
D_ecide
E_xprima-te
S_tudiaza
T_rezeste-te
E_duca.


O_bserva
R_eactioneaza
G_andeste

joi, 23 iunie 2011

luni, 20 iunie 2011

joi, 16 iunie 2011

Interviu Bill Ryan -- Inelia Benz

O femeie specială, cu calităţi speciale, venită pe Pământ cu o singură misiune: să schimbe Linia Temporală a planetei. Şi a făcut asta de una singură, în linişte, cu succes. Metoda? Ridicarea nivelului vibraţional al fiinţelor umane şi, în cele din urmă, al planetei. Acum nu mai e singură, a intrat în lupta cea mare.
O poveste fascinantă, spusă cu modestie, cu francheţe, foarte elocvent şi foarte convingător.

http://projectavalon.net/lang/ro/flag.html


Yoham-Earth Dance

sâmbătă, 11 iunie 2011

joi, 9 iunie 2011

Trebuie sa stiu (Dying To Have Known, 2006)

Regizorul Steve Kroschel, intrigat de o uimitoare declaraţie din ultimul său documentar, isi propune sa gaseasca dovezi evidente pentru a demonstra eficienta Terapiei Gersonterapie de vindecare a cancerului prin modalitati naturale. Călătoriile sale l-au purtat în ambele oceane Atlantic şi Pacific, de la nordul statului New York la San Diego în Alaska, din Japonia şi Olanda în Spania şi Mexic. În cele din urmă, el prezintă mărturii ale unor pacienţi, oameni de ştiinţă, chirurgi şi nutriţionişti care atesta eficacitatea Terapie Gerson în tratarea cancerului şi a altor boli degenerative, şi prezintă dovezi ştiinţifice petru susţinerea afirmaţiile lor.
Întrebarea care rămâne este: "De ce acesta terapie puternic curativa este încă suprimata, la peste 75 de ani dupa ce s-a dovedit în mod clar ca vindeca bolile degenerative?"




Murind pentru a afla from Anti Iluzii on Vimeo.


În filmul său, Kroschel intervieveaza experti din domeniul nutriţiei şi agriculturii, doi chirurgi, un medic japonez ce preda la facultate si care s-a vindecat de cancer la ficat cu peste 15 ani în urmă, un pacient cu limfom care a fost diagnosticat ca "terminal" in urma cu 50 de ani.
Fiecare este lăsat să decidă pentru sine care este adevărul.

luni, 6 iunie 2011

duminică, 5 iunie 2011

joi, 2 iunie 2011

Osho - Femeile si barbatii si frica de intimitate


femeile si barbatii si frica de intimitate from octavian tiganus on Vimeo.

Acest videoclip vorbeste printre altele despre blocajul de mii de ani al omului numit monogamie si casatorie. Monogamia si casatoria fiind niste sisteme de credinta si nimic mai mult, bazate pe frica. Ele isi inchipuie ca sexul inseamna iubire sau poate iubirea inseamna improprietarire, ingradirea celuilalt, manipulare. Oamenii crezand de milenii ca divinul si iubirea se ocupa cu manipularea. Iubirea ofera libertate. Sexul este o necesitate nu iubire. Prin monogamie si casatorie am pierdut cel mai mare farmec al vietii, acela ca noua nimic nu ne apartine. Adulterul inseamna sa nu ne iubim pe noi insine de fapt, ceea ce determina omul sa inceapa sa manifeste o alta fata decat cea pe care o are, deci un caracter dualist numit de oameni atunci cand altii il manifesta cineva cu denumirea de curva. Dar societatea cu interpretarile bazate pe frica a speculat altceva inlusiv referitor la celelalte  porunci.